Ziua Independenței de Stat a României și Ziua Victoriei au fost celebrate, ieri, la Monumentul Eroilor de la Casa de Cultură Constanța printr-o festivitate de depunere a coroanelor. Instituția Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Constanța, a organizat începând, cu ora 11.00, un ceremonial militar și religios, urmat de depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori în cinstea ostașilor români căzuți pe câmpurile de luptă, în Războiul de Independență și în cel
de-al Doilea Război Mondial. Slujba religioasă a fost susținută de un sobor de preoți de la ArhiepiscopiaTomisului.
După un discurs al prefectului Claudiu Palaz, care a vorbit despre simbolistica triplă a zilei de 9 mai, reprezentanții instituțiilor, asociaților și partidelor constănțene au depus coroane de flori. De asemenea, și elevii școlii numărul 8 și ai școlii Spectrum, coordonați de către învățătorii lor, au depus flori.
Evenimentul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare și a fanfarei militare.
"O lacrimă și o cunună de stejar nu sunt însă destul pentru acest mormânt, spunea marele patriot Mihai Eminescu. Marcarea momentelor de glorie a istoriei neamului este datorie sfântă, dar și o aducere aminte a faptului că avem o obligație de împlinit față de cei care și-au dat viața pentru propășirea neamului românesc. De aceea, plecându-ne capetele în fața lor, în semn de recunoștință, trebuie să conștientizăm mesajul pe care ni l-au transmis prin jertfa lor, și anume acela de a nu pregeta niciun efort pentru a contribui fiecare la păstrarea moștenirii pe care ne-au lăsat-o, de a ne iubi patria mai presus de orice și de a contribui împreună, dar și fiecare în parte, la fericirea și bunăstarea ei", a declarat Claudiu Palaz în discursul său.