Deputații au aprobat bugetul instituției pe anul 2013

169
Deputații au aprobat bugetul instituției pe anul 2013 - cameradeputatilor-1358870812.jpg

Deputații au aprobat, în ședința de plen de marți, proiectul de hotărâre privind bugetul Camerei pe anul 2013, cu 274 de voturi pentru, 10 împotrivă și șase abțineri, transmite Agerpres.


Bugetul Camerei Deputaților pe anul 2013 este de 198,291 milioane de lei, din care 198 de milioane la capitolul "Autorități publice și acțiuni externe" și 200.000 de lei pentru capitolul "Asigurări și asistență socială".

Bugetul Camerei Deputaților pe anul 2013 este identic cu cel de anul trecut.

Proiectul de buget pentru 2013 al Camerei Deputaților alocă activităților finanțate din venituri proprii suma de 20 milioane de lei, iar cheltuielilor 13,353 milioane de lei.

"Din volumul total de credite (...), 196,481 milioane de lei sunt pentru activitatea proprie a Camerei Deputaților și 1,61 milioane de lei reprezintă cheltuieli pentru Institutul Român pentru Drepturile Omului (ordonator terțiar de credite în subordinea Camerei Deputaților)", se arată în Memorandumul intern privind bugetul Camerei Deputaților pe anul 2013.

Potrivit hotărârii adoptate de Camera Deputaților, cheltuielile de personal sunt în 2013 de 140,994 milioane de lei.

Capitolul "Asistența socială" are prevăzut suma de 200.000 de lei necesară cheltuielilor aferente indemnizației acordate persoanelor care în 2013 vor solicita pensionarea înaintea împlinirii vârstei de 65 de ani.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1986 secunde