Deputații au desființat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

183
Deputații au desființat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - deputatiiaudesfiintat-1488382509.jpg

Articole de la același autor

Plenul Camerei Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege prin care se desființează Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, proiect inițiat de fostul deputat independent Bogdan Diaconu, prin care se abrogă Legea 48/2002 cu modificările și completările ulterioare. 


Prin Legea 48/2002 s-a înființat CNCD, iar abrogarea acestei legi înseamnă desființarea instituției.


Proiectul de lege a fost depus la Parlament pe 26 septembrie 2016.


Inițiatorul, explica în expunerea de motive, că abrogarea Legii 48/2002 are ca scop desființarea CNCD, "instituție bugetară, care a făcut dovada, în decursul anilor, că funcționează ca o instituție antiromânească și antinațională, fiind un instrument în mâna UDMR și a altor grupuri de interese, de a anula valorile românești, valorile tradiționale creștine și drepturile românilor în propria lor țară".


Termenul legal de dezbatere și vot final pentru această inițiativă a expirat pe 25 noiembrie 2016. Camera Deputaților este primul for sesizat, iar Senatul este Cameră decizională. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0287 secunde