Dezbaterile aprinse din Parlament privind cazul Adrian Năstase au încurajat apariția unei noi coaliții din forul legislativ. Coaliția PSD, PNL și UDMR se manifestă în jurul pesedistului cu probleme penale.
După votul decisiv al ACESTEI coaliții asupra cererii procurorului general de reluare a procedurii parlamentare cu privire la începerea urmăririi penale împotriva deputatului Adrian Năstase, pesediștii, liberalii și udemeriștii s-au reunit și împotriva proiectului inițiat de către deputatul PD-L Raluca Turcan privind reforma SRTV și SRR.
Liberalii analizează
Deputatul Gheorghe Dragomir a declarat că facem "o eroare" dacă interpretăm votul liberalilor ca fiind unul în favoarea lui Năstase. "Nu poți relua un vot pe aceeași problemă. După cum știți, noi am mai votat o dată, în toamnă, "pentru" începerea urmăririi penale a lui Adrian Năstase. Este neconstituțional să reiei votul. Se poate cere votul doar pentru un alt dosar", a explicat Dragomir.
Tot el a mai afirmat că s-au iscat numeroase discuții privind dosarul la care face referire procurorul general Laura Codruța Kovesi. Dragomir a adăugat că deputații au încetat dezbaterile privind speța "Zambaccian" până când Kovesi va clarifica dacă există unul sau două dosare ale liderului PSD asupra cărora ei trebuie să se pronunțe.
Liberalul a ținut să precizeze că, în momentul în care se va limpezi situația, întreg grupul PNL va vota "pentru" începerea urmăririi penale. În opinia sa, cel mai probabil săptămâna viitoare, deputații se vor pronunța din nou asupra cazului.
Colegul său din Camera Deputaților, Mihai Lupu, nu a putut fi prezent la ședința de marți din cauza unor probleme de sănătate. "Nu mi se pare normal să reluăm votul. Noi deja ne-am pronunțat în cazul lui Năstase. Am votat o dată, în toamnă, pentru înce-perea urmăririi penale. Nu știu cum s-a instrumentat cazul, dar procurorii ar fi trebuit să analizeze toate probele de la dosar și nu să se revină acum și noi să fim puși în situația de a relua votul", a declarat el. Lupu a mai spus că, dacă ar fi votat, ar fi fost pentru ridicarea imunității lui Năstase și pentru începerea urmăririi penale.
Votul pesediștilor, bruiat electronic
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Camerei Deputaților, reprezentanții PSD Cristina Dumitrache și Manuela Mitrea nu apar pe lista parlamentarilor care și-au exprimat votul în cazul lui Năstase. Dumitrache a declarat că, probabil, este vorba de o problemă tehnică întrucât ea a votat "așa cum a votat tot grupul PSD", împotriva cererii lui Kovesi.
Și Manuela Mitrea a recunoscut că au fost probleme cu votul electronic. "Eu am votat așa cum a dorit colegul meu, Adrian Năstase", a declarat scurt ea.
Minorități absente
Deputatul Aledin Amet, membru al UDTTMR (Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România), nu a putut vota marți pentru că nu a fost prezent în plenul Camerei Deputaților atunci când s-a dezbătut situația lui Năstase. "Am avut niște proiecte legislative pe care trebuia să le discut într-o comisie", a argumentat el. Totuși, Aledin Amet s-a pronunțat pentru începerea urmăririi penale. El a adăugat că minoritățile sunt gata să repete votul din toamna lui 2008, când au fost pentru începerea urmăririi penale a lui Năstase.
Foarte mulți dintre cei care și-au exprimat votul asupra cererii procurorului general nu au știut exact ce au votat. Iusein Ibram, reprezentantul Uniunii Democrate Turce din România (UDTR) în Parlament, a declarat ferm că el a votat "pentru" începerea urmăririi penale a lui Năstase, deși el apare ca susținător al coaliției PSD - PNL - UDMR. "Dacă ne uităm cu atenție pe stenograma ședinței, veți vedea că formularea este «pentru sau împotriva începerii urmăririi penale»", a menționat Ibram.
Excepții democrat-liberale
Singurul deputat constănțean din partea PD-L care nu a apucat să voteze (toți ceilalți pronunțându-se în favoarea cererii procurorilor) este Maria Stavrositu. Democrat-liberala este plecată din țară, ea participând, zilele acestea, la o întrunire a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la Strasbourg, în calitate de membru al Comisiei pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați.
Menționăm că PD-L a sesizat, în cursul zilei de ieri, Curtea Constituțională în cazul Adrian Năstase. De-mocrat-liberalii susțin că Parlamentul nu are dreptul să se pronunțe ca o instanță și cer Curții să interpreteze procedura de anchetare a miniștrilor.