Deputații PNL vor depune moțiunea simplă "PSD guvernează la negru"

131
< 1 min citire
Deputații PNL vor depune moțiunea simplă
Grupul deputaților PNL va depune, săptămâna aceasta, în prima ședință de plen a Camerei Deputaților, moțiunea simplă intitulată "PSD guvernează la negru - Totul pentru PSD. Nimic pentru cetățean", care este adresată ministrului Muncii, Rovana Plumb.
Purtătorul de cuvânt al deputaților liberali, Cristina Pocora, a precizat că, prin depunerea acestei moțiuni, Rovana Plumb va fi obligată să se prezinte în fața deputaților și nu va mai ignora invitația adresată de cinci luni de PNL de a prezenta membrilor Comisiei de Muncă a Camerei Deputaților prioritățile ministerului pe care îl conduce.
"Deviza - Totul pentru PSD. Nimic pentru cetățean - o vedem în toate acțiunile PSD. Doamna ministru Rovana Plumb fuge de Parlament. Deja sunt cinci luni. Pe 2 septembrie, PNL a invitat-o pe doamna Rovana Plumb pentru a dezbate probleme care îi interesează pe cetățeni și a dezbate proiecte de legi și ordonanțe pe care le promovează Ministerul Muncii. Doamna ministru preferă să vorbească pe holurile Parlamentului ori în studiourile de televiziune, dar mai puțin în Parlament", a afirmat Pocora. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.037 secunde