Deputatul Gheorghe Dragomir susține că bugetul pe 2013 este unul realist

155
< 1 min citire
Deputatul Gheorghe Dragomir susține că bugetul pe 2013 este unul realist - pnlgheorghedragomir2311350653025-1360240040.jpg
Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, consideră că, pe termen scurt, viziunea strategiei fiscal-bugetare a USL este de a concilia nevoia de consolidare fiscală, prin asigurarea unor echilibre macroeconomice sustenabile, cu nevoia de relansare și de creștere economică. 
Parlamentarul liberal, secretar al Comisiei de Buget din Camera Deputaților, este de părere că bugetul pe anul în curs este construit întocmai pentru a fi unul al echilibrului macroeconomic, al responsabilității bugetare și al disciplinei financiare. De asemenea, parlamentarul liberal spune că bugetul pentru anul 2013 este unul realist și centrat pe echilibru financiar și dezvoltare economică.
"Bugetul pe 2013 a fost agreat și validat și cu instituțiile internaționale. Acest lucru arată că majoritatea criticilor adversarilor noștri politici sunt false. Este un buget prudent, bazat pe o creștere economică moderată de aproximativ 1,6%, care respectă înțelegerile financiare. De asemenea, bugetul pentru anul în curs lasă în urmă rețeta austerității și adoptă filosofia dezvoltării economice. În consecință, prin Bugetul pentru 2013 USL promovează o politică a interesului public în care contează, în primul rând, nevoile comunităților", a conchis președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0581 secunde