Deputatul Mihai Lupu acuză PSD că blochează proiectul votului prin corespondență

120
Deputatul Mihai Lupu acuză PSD că blochează  proiectul votului prin corespondență - deputatulmihailupuacuza-1433866078.jpg

Articole de la același autor

Deputatul constănțean Mihai Lupu, de la PNL, consideră că ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2014, la cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale, când zeci de mii de români au fost batjocoriți și profund umiliți de organizatorul alegerilor, respectiv, Guvernul Ponta, reprezintă un gest politic mai mult decât incalificabil, total anticonstituțional și antidemocratic, care nu trebuie să se mai repete vreodată.

"Le reamintesc tuturor faptul că, spre deosebire de PSD și Guvernul Ponta, care a făcut tot posibilul să obstrucționeze în mod flagrant posibilitatea românilor din diaspora de a vota la cele două scrutine ale alegerilor prezidențiale, PNL, anticipând sincopele legislative în vigoare, a depus, încă de la începutul sesiunii parlamentare trecute, în septembrie 2014, spre dezbatere și adoptare în Parlament, propunerea legislativă privind votul prin corespondență, exercitat de cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara granițelor țării, inițiativă care, din păcate, zace și la această oră prin sertarele conducerii Parlamentului", a spus parlamentarul Mihai Lupu.

Mai mult, el a atras atenția că, anul acesta, în luna martie, grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaților și Senat au reluat acest demers legislativ și au depus, din nou, în Parlament o inițiativă mult îmbunătățită în acest sens, inițiativă care reprezintă rezultatul unei consultări publice consistente, în care s-au implicat asociații din diaspora, ONG-uri specializate în probleme electorale, constituționaliști și specialiști ai Autorității Electorale Permanente.

"Deși proiectul respectiv le-a fost trimis spre consultare înainte de depunere, reprezentanții PSD nici nu au vrut să audă, iar dovada acestui lucru constă în faptul că acest proiect a rămas blocat deoarece parlamentarii Coaliției Guvernamentale PSD-UNPR-PC-PLR sunt și majoritari în toate comisiile parlamentare, precum și în cele două Birouri Permanente ale Camerelor Parlamentului și, deci, ei sunt și cei care decid parcursul oricărui demers legislativ", a mai spus deputatul Mihai Lupu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8779 secunde