Directorul SC Termica Năvodari, propus de Matei în acționariatul RAJA

512
La inițiativa primarului Nicolae Matei, Consiliul local Năvodari a fost convocat, astăzi, în ședință extraordinară. Menționăm că întâlnirea va avea loc începând cu ora 13.00, în sala de ședințe a Primăriei Năvodari. Astfel, vor fi supuse dezbaterii și aprobării un număr de 15 proiecte de hotărâre, toate de interes local. Printre acestea, consilierii vor trebui să-și dea acordul pentru împuternicirea directorului SC Termica Năvodari, Alexandru Vasile Manu, în vederea reprezentării ora-șului Năvodari în Adunarea Generală a Acționarilor SC RAJA SA Constanța.
În plus, primul punct înscris în convocatorul ședinței se referă la aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al orașului pentru anul 2011, pentru ca la următorul punct aleșii locali să discute despre inițiativa edilului privind utilizarea sumelor înregistrate în contul de excelent al bugetului local la finele anului 2011. Celelalte puncte înscrise în ordinea de zi, aprobate în Comisiile de spe-cialitate, fac referire la completarea și modificarea unor Hotărâri ale Con-siliului Local, respectiv cele privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2012, dar și acordarea de facilități fiscale în anul în curs tuturor categoriilor de persoane care înregistrează venituri reduse. De altfel, la proiectul de hotărâre numărul 5 din convocator, primarul Nicolae Matei propune aleșilor locali să-și dea acordul pentru oferirea de înlesniri la plata impozitelor, taxelor și a altor venituri datorate bugetului locale pentru persoanele fizice, iar la proiectul numărul 6 va fi supusă votului consilierilor inițiativa privind aprobarea scutirii de la plata impozitului pe clădiri și terenul aferent acestora.
De precizat că pe ordinea de zi se mai regăsesc proiecte ce țin de unele schimburi de terenuri și îndreptarea unei erori materiale înscrise în HCL nr. 215/15.09.2011 cu privire la concesio-narea prin negociere directă a tere-nurilor aferente construcțiilor proprietate personală din Grup Social Peninsula.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5173 secunde