Sume uriașe cheltuite de partide în campania pentru alegerile locale. Nu mai puțin de 7 milioane de euro au intrat în conturile formațiunilor politice numai în primul tur de scrutin. Sumele au fost făcute publice de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Din cele peste 27 de milioane de lei, adică aproximativ 7 milioane și jumătate de euro, o mare parte au intrat în conturile partidelor și a candidatului independent Sorin Oprescu în ultima zi de campanie. Astfel, PSD și PD-L au primit între 30 mai și 1 iunie peste un milion de lei fiecare, iar PNL aproximativ 600.000 de lei.
Campion absolut la adunat fonduri pe ultima sută de metri a fost Sorin Oprescu, în contul căruia donațiile au crescut în ultima zi cu 200%, de la 179.000 de lei la 559.000.
Cele mai consistente donații au intrat în conturile Partidului Social Democrat, care, în afara donațiilor de la stat, a beneficiat de două milioane și jumătate de euro de la persoane și organizații particulare.
Pe locul doi se clasează democrat-liberalii, care au primit donații de peste un milion și jumătate de euro, iar pe trei, liberalii cu puțin peste un milion de euro. În total, donațiile făcute exclusiv partidelor au însumat 6,9 milioane de euro, în vreme ce candidații independenți au însumat aproximativ 600.000 de euro, din care un sfert a strâns doar Sorin Oprescu. Cât au cheltuit însă partidele în campanie nu se știe deocamdată, dar în 2004 cheltuielile au fost duble față de donații.