Fostul senator Dorel Constantin Onaca, în prezent consilieral ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea,
a fost învestit în funcția de consul general al Republicii Bangladesh în România.
"Este o mare onoare pentru mine, o recunoaștere a meritelor mele pentru activitatea de salvare a vieților omenești pe mare. Sunt onorat că pot prezenta interesele Bangladeshului, o țară cu 170 de milioane de locuitori. Prin ceea ce am făcut acolo, prin viețile pe care le-am sal-vat, am reușit să-mi las amprenta în jungla din Bangladesh. Nici ei nu puteau să facă față condițiilor din junglă, chiar dacă erau la ei acasă, dar eu am reușit să fac puțină ordine", a declarat Dorel Constantin Onaca.
El a precizat că propunerea de a fi numit consul general al Re-publicii Bangladesh în România a venit din partea primului mi-nistru din Bangladesh, Șeic Hafina.
"Primul ministru Șeic Hafina
m-a propus pentru această funcție. O cunosc de aproximativ zece ani și mi-a spus că, dacă am putut face așa ceva pentru români, în acele condiții atât de dure, atunci nu va fi nicio pro-blemă să fac la fel pentru cetă-țenii din Bangladesh, oriunde s-ar afla ei în lume", a mai spus Onaca.
În ceea ce privește sediul principal al Consulatului Bangla-deshului în România, acesta va fi în București, însă, în funcție de necesități, se pot deschide filiale și în alte județe din țară.
În altă ordine de idei, Dorel Constantin Onaca a spus că, zilele următoare, va avea o întâl-nire pentru a se stabili prioritățile, urmând ca, în funcție de acestea, să decidă dacă poate îndeplini ambele funcții, pe cea de con-silier al Elenei Udrea, dar și pe cea de consul general.
Onaca a mai spus că, în peri-oada 7- 9 iulie, va sosi în Bucu-rești o delegație oficială a Bangla-deshului, pentru o serie de dis-cuții cu autoritățile române refe-ritoare la colaborarea econo-mică, culturală și socială dintre cele două state.
Pe de altă parte, Dorel Con-stantin Onaca va continua să se implice ori de câte ori va fi nevoie pentru a salva viețile omenești pe mare.
"Eu mi-aș dori să nu mai fie ne-voie de mine la astfel de acțiuni, în sensul ca viețile oamenilor care se află pe mare să nu mai fie în pericol. Totuși, dacă va fi nevoie, nu voi sta niciodată pe gânduri pentru a mă implica în salvarea lor", a declarat Dorel Constantin Onaca.
Cine este Dorel Constantin Onaca
Democrat-liberalul Dorel Con-stantin Onaca este absolvent al Liceului de Marină Comercială Constanța, licențiat al Univer-sității "Nicolae Titulescu" - Facul-tatea de Drept și absolvent de masterat în Științe politice, în SUA, în anul 2000. Din 2001, este doctor în științe juridice, având ca specialitate drept civil comercial maritim. Între 1984 - 1989, a activat în cadrul Între-prinderii de Exploatare a Flotei Maritime "Navrom" Constanța. În perioada 1989 - 1991, a fost șeful scafandrilor de luptă în Insulele Las Palmas, iar între 1990 - 1996, a îndeplinit funcția de director al Grupului de Scafandri și Salvări Maritime "ONACVA". În legislatura 1996 - 2000, Dorel Constantin Onaca a fost deputat, membru al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar în legislatura 2000 - 2004, a fost ales senator, în primii doi ani fiind secretar al Comisiei Economice a Senatului. În 2002 - 2003, a activat ca vice-președinte al aceleiași comisii, iar în 2004, a fost ales chestor al Senatului. În legislatura 2000 - 2004, senatorul Dorel Constantin Onaca a fost președintele Dele-gației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Coo-perării Economice a Mării Negre. În 2005, el a îndeplinit funcția de președinte al Comisiei Econo-mice a Senatului, în care a acumulat o experiență de opt ani, fiind reales în această funcție și în 2008.
Dorel Constantin Onaca este și avocat în Baroul București, fiind și lector universitar, cu specialitatea Drept Comercial și Drept Maritim. Pentru meritele sale, a primit mai multe premii, fiind distins și cu Ordinul Național pentru Merit, în grad de cavaler. Totodată, este membru pe viață al Parlamentului Mondial pentru Siguranță și Pace.