Candidatul PD-L la fotoliul de primar al municipiului Constanța, senatorul Dorel Constantin Onaca, împreună cu decanul Baroului de avocați, Ion Popescu, au continuat dialogul social cu cetățenii Constanței, deplasându-se în zona cartierului Poarta 6.
Temele de interes deosebit pe care senatorul Onaca le-a expus în urmă cu șase săptămâni în aceeași zonă au fost reluate și dezvoltate amplu, discuțiile axându-se în mod deosebit pe prezentarea de către cei doi candidați a programelor de administrare locală și județeană pe care le vor promova începând cu 1 iunie, când prin votul liber exprimat al alegătorilor, atât la nivelul Primăriei Constanța, cât și ale consiliilor municipal și județean, PD-L va repurta o victorie categorică.
"Aici, în fața noastră, între cele două sedii ale celor două partide politice care conduc în cârdășie mascată Constanța și România, PSD și PNL, aici, administrația Mazăre își deconspiră în văzul tuturor intențiile pentru următorii 4 ani! Priviți blocul din fața Pieței Roșu! Priviți acest monument al indolenței și incapacității actualei administrații locale! Scheletul din beton armat pe care îl vedeți se află în această stare de atât de mulți ani încât li s-a pierdut șirul!
Mazăre nu a fost în stare, în 8 ani de zile să-i monteze geamuri, să-l tencuiască și să facă o bucurie unor familii de tineri, nu a construit măcar un singur apartament în 8 ani și acum… Acum l-a apucat grija părintească, cu miros urât, electoral, de tinerii noștri, cărora le promite marea cu sarea, că le va face zeci de mii de apartamente! Ce spuneți, dragi concetățeni?" - i-a întrebat senatorul Dorel Constantin Onaca pe cei prezenți la adunare.
În continuare, candidatul PD-L la demnitatea de primar al Constanței, senatorul Dorel Constantin Onaca, le-a prezentat locuitorilor cartierului punctul său din programul de administrație locală referitor la construirea de locuințe adevărate, nu fantasmagorice ca cele din momelile electorale ale lui Mazăre.
Dorel Constantin Onaca oferă tuturor constănțenilor care manifestă această nevoie, fără nicio discriminare, posibilitatea achiziționării de locuințe la un preț rezonabil, care poate fi redus până la jumătate, prin oferirea de terenuri gratuite, pe care societățile de construcții vor edifica viitoarele cartiere rezidențiale.
Totodată, primăria va intermedia facilitarea unor împrumuturi pe termen lung, de peste 30 de ani, către beneficiari, de către băncile care oferă aceste împrumuturi, la o dobândă preferențială, sub dobânda de referință a Băncii Naționale. Garanția, pe care cetățenii cu venituri mici nu o vor putea oferi, va fi constituită de terenurile pe care locuințele vor fi construite.
Prezentându-și programul "Solidaritate pentru Constanța", senatorul Dorel Constantin Onaca a menționat faptul că acest program are suportul necesar demarării lui imediat după 1 iunie.
Formulând și celelalte puncte din programul "Solidaritate pentru Constanța", senatorul Dorel Constantin Onaca s-a referit pe larg la modul în care viitoarea administrație locală, pe care o va conduce începând cu 1 iunie, va acționa în vederea asigurării unei protecții sociale reale pentru persoanele vârstnice, în mod permanent și nu numai de câteva ori pe an, cum practică în prezent Mazăre.
Realismul programului "Solida-ritate pentru Constanța", caracterul său pragmatic îl impun ca o alternativă reală, solidă, având suportul logistic necesar materializării sale, în folosul cetățenilor Constanței.
Asigurarea transportului gratuit în totalitate pentru toți pensionarii, fără restricții orare, acordarea acelorași gratuități de transport elevilor și studenților, sprijinul larg pe care Primăria și Consiliul Județean îl vor acorda agenților economici care vor investi în dezvoltarea infrastructurii productive a municipiului și județului, eliminarea în regim de urgență a taxelor abuzive au fost dezvoltate pe larg de către cei doi lideri ai PD-L, senatorul Dorel Constantin Onaca și avocatul Ion Popescu.
În contextul în care magistrații de la Tribunalul Constanța au decis că cei trei directori din administrația publică locală, Constantin Babuș, Ionel Pilat și Marius Tărcatu, acuzați anterior de fapte de corupție, sunt vinovați și au fost condamnați la pedepse cu închisoarea cuprinse între 2 ani și 2 ani și 10 luni pentru luare de mită și șantaj, locuitorii din cartier participanți la întâlnire și-au manifestat indignarea față de aceste fapte reprobabile ale celor cărora le-au acordat încrederea și votul lor timp de 8 ani .
Pe drept cuvânt, în mulțimea de oameni adunați în fața pieții Roșu din cartierul Poarta 6, se auzeau voci care strigau : "Avem o Primărie penală! Avem un Consiliu Județean corupt! Am ajuns să ne administreze orașul și județul niște pușcăriași! Până când ?!"
Răspunzând întrebărilor retorice ale cetățenilor, candidatul PD-L, senatorul Dorel Constantin Onaca, le-a cerut să nu-și mai irosească votul ca în anii trecuți și să voteze pe toate cele 4 buletine de vot PD-L, să voteze Dorel Constantin Onaca - Primar, Ion Popescu - președinte Consiliul Județean!
Senatorul Dorel Constantin Onaca, împreună cu avocatul Ion Popescu și viitorii consilieri ai PD-L vor continua și în perioada următoare întâlnirile cu cetățenii Constantei, cărora le vor prezenta programele de administrație locală, care vor intra în vigoare începând cu 1 iunie, când echipa portocalie se va instala la conducerea Primăriei municipiului Constanța, condusă fiind de Dorel Constantin Onaca și la cârma județului în persoana lui Ion Popescu.