"Ei nu ne dictează nouă cu cine să votăm"

1130
Zemine Bectemir, o tătăroaică în vârstă de 80 de ani, din Constanța, care, începând cu 1990 nu a lipsit de la niciun scrutin, sancționează atitudinea unor lideri ai comunităților turcă și tătară din România, dar și pe cea a reprezentanților religioși care încearcă să îi determine pe musulmani să voteze cu unul sau cu altul dintre candidații la prezidențiale.
Cu doar două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, bătrâna ne-a contactat la redacție pentru a-și spune punctul de vedere referitor la felul în care s-a dus campania electorală până acum. Este scârbită de atacurile murdare și de manipulările la care s-au pretat televiziunile în această campanie, iar Realitatea TV este postul pe care îl dezavuează și la care recunoaște că a încetat să se mai uite.
O altă nemulțumire a cititoarei noastre se referă la faptul că unii reprezentanți ai comunităților încearcă să impună un candidat sau altul, chiar și sub formă de "recomandare".
"Ei nu ne dictează nouă cu cine să votăm. Noi votăm cu cine credem noi", sus-ține femeia, iar fiul ei, Baiazid, subscrie ideii, referindu-se la "recomandările" tot mai insistente ale unor etnici tătari din cadrul uniunilor, dar și din rândul reprezentanților religioși.
Criticile la adresa politicii televiziunilor și a manipulărilor au venit și din partea fiului lui Zemine Bectemir: "Noi am obținut un mare succes pe plan internațional prin numirea lui Dacian Cioloș pe postul de comisar european pentru agricultură, poate unul dintre primele posturi ca importanță ale Uniunii Europene. Nu aud nimic la televiziune despre Dacian Cioloș, ce atribuții are, ce poate să facă acolo pentru țară, aspecte care sunt mult mai importante decât un pumn trucat. Apoi situația de la Timișoara… cum au interpretat televiziunile ieșirea timișorenilor în stradă? Mie mi s-a părut firească atitudinea timișorenilor. Ceaușescu nu a reușit să le pună pumnul în gură și vor alde Geoană să le pună pumnul în gură timișorenilor? Cine a făcut Revoluția? Și vor să le bage pumnul în gură prin deturnarea adevărului. În acea seară m-am simțit ca la Revoluție. Eu am fost țărănist și am părăsit acest partid din cauza unora ca Ciuhandu, ca Sârbu și cu asta am spus tot", a conchis cititorul nostru.
La cei 80 de ani, Zemine Bectemir a împlinit una dintre cele cinci cerințe considerate stâlpii Islamului: pelerinajul la locurile sfinte Mecca și Medina, în concluzie a căpătat și calitatea de hajji. Cu toate acestea, tătăroaica nu condamnă nici declarațiile candidatului Traian Băsescu și nici fapta acestuia de a creștina un musulman. "Fetița a fost botezată cu acordul mamei care era musulmană. Tatăl fusese român, iar mama turcoaică. Nu a făcut nimic rău, e drept să se mândrească cu o faptă a sa creștinească", este de părere femeia.
Cititoarea noastră a vrut să transmită și un mesaj tuturor musulmanilor din România, dar deopotrivă și celorlalți alegători: "Mergeți să votați! Votați pe cine vreți, dar numai prezentați-vă la vot!".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5339 secunde