"Este nefiresc ce se întâmplă în PNL"

106

Articole de la același autor

Senatorul liberal Călin Popescu-Tăriceanu susține că ultimele evoluții din PNL sunt "nefirești și absurde" și că "miza pare să fie controlul intern asupra tuturor deciziilor".


"Miza pare să fie mai degrabă dorința unui control intern asupra tuturor deciziilor și un comportament care pare să fie derivat din ideea că cine nu este cu noi este împotriva noastră și ca atare trebuie îndepărtat, trebuie eliminat. Mi se pare nefiresc, mi se pare absurd până la urmă și cu totul și cu totul în afara modului în care s-a făcut politică în PNL. PNL este un partid de dezbateri libere, de confruntări de idei și de proiecte. Întotdeauna m-am bucurat că nu există unanimități ca în partidele, poate, de sorginte comunistă. Iată că la PNL se dorește acum, probabil, tot așa, să existe nu majorități, ci unanimități și lucrul acesta mi se pare regretabil", a afirmat miercuri la RFI fostul președinte al PNL. 


Potrivit Agerpres, Călin Popescu-Tăriceanu crede că "foarte mulți" dintre colegii săi "trăiesc o mare bucurie a victoriei la alegeri, ceea ce este absolut firesc, dar acest lucru duce câteodată la o stare de exaltare, care e combinată cu un fel de somnolență democratică", ce-i face pe mulți să nu mai observe aceste derapaje democratice în interiorul partidului și să accepte așa, un mers în virtutea inerției, care va afecta până la urmă credibilitatea partidului, imaginea partidului și a liderilor săi în ochii cetățenilor". 
În opinia fostului președinte al PNL, "în mod normal, congresul unui partid trebuie să stabilească niște linii directoare politice". 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 20 Februarie 2013
Stire din Politică-Administrație : Klaus Johannis s-a înscris ÎN PNL
Pagina a fost generata in 0.4415 secunde