Excludere grăbită din Consiliul Local Mangalia pentru Viorel Oleniuc

289

Articole de la același autor

Consilierii locali din Mangalia vor fi convocați duminică, ora 11.00, într-o ședință ce va avea șase proiecte pe ordinea de zi, printre care și cel privind încetarea mandatului de consilier al lui Viorel Oleniuc. Menționăm că, în data de 20 mai a anului curent, Oleniuc a fost exclus din PNL, în urma "declarațiilor publice tendențioase repetate la adresa activității organizației PNL Mangalia și a USL Constanța".

Potrivit legii, pentru că a fost exclus din cadrul partidului pe listele căruia a ieșit învingător la alegerile locale din 2008, el trebuie înlocuit de primul supleant aflat pe acea listă. Așa cum menționau în urmă cu câteva zile surse din cadrul PNL, Sorin Mihai va ocupa scaunul de consilier al Mangaliei lăsat liber de către Oleniuc.

La momentul excluderii, Viorel Oleniuc a declarat că nu se va mai prezenta la niciuna dintre ședințele Consiliului Local și a specificat că nu are nicio intenție de a contesta decizia de excludere din partid.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.4619 secunde