Pavilionul Expozițional Constanța, una dintre investițiile controversate ale județului, se apropie de finalul existenței sale. Expertiza tehnică realizată la solicitarea Consiliului Județean Constanța confirmă probleme grave atât la structura metalică a clădirii, cât și la terenul pe care aceasta a fost construită, afectat de deplasări de sol. Concluzia specialiștilor este dură! Mai exact, imobilul nu mai poate fi tratat ca o simplă clădire care are nevoie de reparații cosmetice. Problemele sunt de fond, iar variantele puse pe masă arată dimensiunea dezastrului.
Potrivit administratorului public al județului Constanța, Ionela Costache, experții au propus două soluții: demolarea parțială a pavilionului, urmată de consolidarea structurii rămase, sau demolarea totală a construcției. Prima variantă este descrisă ca fiind extrem de costisitoare, complicată și lipsită de garanții reale pe termen lung, întrucât ar presupune monitorizarea permanentă a stabilității clădirii. În schimb, varianta recomandată de specialiști este demolarea totală.
În acest context, președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a decis să meargă pe o soluție etapizată. Înainte ca actualul pavilion să fie pus la pământ, CJC ar urma să proiecteze și să construiască o nouă clădire, amplasată în fața celei existente. Noul pavilion ar trebui să fie mai eficient compartimentat și adaptat activităților pentru care va fi folosit.

„A fost recepționată expertiza tehnică pe care am comandat-o pentru Pavilionul Expozițional Constanța. Din acest document, precum și din toate studiile efectuate, reiese că atât structura metalică, cât și solul pe care este amplasată clădirea au avut de suferit din cauza deplasării terenului. Experții au recomandat două variante de lucru. Prima variantă, care este foarte costisitoare și nu oferă garanții pe termen lung privind stabilitatea, presupune demolarea parțială a pavilionului și consolidarea structurii rămase. Aceasta ar necesita, de asemenea, o monitorizare continuă în timp. A doua variantă, cea recomandată de specialiști, constă în demolarea totală a construcției existente. În acest context, domnul președinte a decis ca, într-o primă fază, să proiectăm un nou pavilion în fața celui actual, o clădire mult mai bine compartimentată și adaptată destinației sale, urmând ca vechiul pavilion să fie demolat abia ulterior", a declarat Ionela Costache, administratorul public al județului Constanța.
Problemele de stabilitate, semnalate încă din martie
Problemele Pavilionului Expozițional nu au apărut peste noapte. Situația critică a fost adusă în atenția publică de Florin Mitroi încă din luna martie a acestui an, când acesta a avertizat că zona de pe malul Lacului Siutghiol, unde se află imobilul, are probleme serioase de stabilitate.
Mitroi a susținut atunci că terenul este afectat de un proces de tasare și a vorbit inclusiv despre riscurile vizibile din interiorul clădirii. Un episod recent, în care ar fi căzut gresia în timpul unui eveniment, a fost invocat de șeful CJC drept dovadă că situația nu mai poate fi ignorată.
„Imaginați-vă că vor spune că Mitroi dărâmă Pavilionul Expozițional! Dar este foarte bine că am făcut expertiză, pentru că așa putem avea situația exactă, cu atât mai mult cu cât la ultimul eveniment avut acolo a căzut gresia! Eu asta fac! Repar după cei care au fost atâția ani de zile la conducere", a declarat președintele CJC.
Istoria unei investiții eșuate pe malul Lacului Siutghiol
Pavilionul Expozițional Constanța, amplasat pe malul Lacului Siutghiol, la intrarea în stațiunea Mamaia, a fost inaugurat oficial în noiembrie 2008, de tandemul Radu Mazăre – Nicușor Constantinescu, cu doar trei zile înaintea alegerilor parlamentare.
Clădirea are o suprafață totală de peste 7.600 de metri pătrați, împărțită în trei corpuri distincte. Povestea investiției începe însă cu ani înainte. Proiectul a fost demarat în 2003, din fonduri europene accesate pe vremea când la conducerea Consiliului Județean Constanța se afla Stelian Duțu.
După venirea lui Nicușor Constantinescu la șefia CJC, în 2004, construcția a fost întreruptă, pe motiv că ar fi existat probleme la fundația clădirii. A fost scandal mare atunci cu cei de la Uniunea Europeană iar întârzierea a costat județul scump, pentru că cele patru milioane de euro din fonduri nerambursabile au fost pierdute.
Ulterior, Consiliul Județean Constanța a decis continuarea proiectului, dar nu din bani europeni, ci printr-un credit de opt milioane de euro contractat de la o bancă străină, pe o perioadă de aproximativ 20 de ani.
Astăzi, după ani de controverse, bani pierduți și avertismente ignorate, Pavilionul Expozițional ajunge din nou în fața unei decizii radicale. De data aceasta, expertiza tehnică nu mai lasă prea mult loc de interpretări! Actuala clădire este o povară, iar demolarea totală este varianta recomandată de specialiști.