Festival de Artă Culinară Turcească, organizat de UDTR

481
< 1 min citire
Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) organizează, sâmbătă, 15 octombrie, începând cu orele 11.00, în localitatea Măcin, din județul Tulcea, a VI- a ediție a Festivalului de Artă Culinară Turcească.
Potrivit purtătorului de cuvânt al UDTR, Sorina Asan, la eveniment vor participa aproximativ 300 de turcoaice de la filialele UDTR din Constanța, București, Medgidia, Tulcea, Brăila, Babadag, Isaccea, Măcin, Fântâna Mare, Cobadin, Techirghiol,Tuzla, Mangalia, Hârșova, Cernavodă și Cumpăna. Ele se vor întrece în prepararea de produse culinare tradiționale. Fiecare participant va intra în concurs cu preparate culinare tradiționale din zona din care provine.
În cadrul Festivalului de Artă Culinară Turcească ansamblurile folclorice Fidanlar și Delikanlar aparținând UDTR vor susține un spectacol de dansuri tradiționale turcești.
La festival sunt așteptați să participe președintele UDTR, Osman Fedbi, secretarul general Ervin Ibraim și consulul general al Republicii Turcia la Constanța, Füsun Aramaz.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0292 secunde