Fondul de garantare a pensiilor private va deveni funcțional în prima parte a anului viitor

683
Fondul de garantare a pensiilor private va deveni funcțional în prima parte a anului viitor - pozaporcdesprepensiii9ms-1317127593.jpg
Camera Deputaților a adoptat, astăzi, legea privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de garantare în sistemul de pensii private, acesta urmând să devină funcțional în prima parte a anului viitor, a anunțat, astăzi, Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
"Legea va intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial, iar Fondul de garantare va începe să funcționeze efectiv începând cu prima parte a anului 2012. Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) salută adoptarea acestui act normativ, necesar pentru consolidarea legislației primare în domeniu, ca și pentru creșterea stabilității, siguranței și încrederii participanților în acest sistem", se arată într-un comunicat al asociației.
Scopul fondului este garantarea drepturile participanților (faza de acumulare) și beneficiarilor (faza de plată) la fondurile de pensii private, precum și compensarea oricăror eventuale pierderi ale participanților care contribuie la sistem, derivate din orice situație de incapacitate de plată a administratorilor și furnizorilor de pensii private, informează Mediafax.ro.
Numărul participanților la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) și facultative (Pilonul III) a atins 5,6 milioane de persoane, iar activele nete însumează peste 6 miliarde de lei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 27 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Află cine este noul Avocat al Poporului
Marţi, 27 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Eco-PIN și-a lansat noul proiect politic
Marţi, 27 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Ce idei mai are Victor Ponta
Pagina a fost generata in 2.2751 secunde