Fondul de rulment al Medgidiei, utilizat pentru reabilitarea tramei stradale

251
Potrivit unui comunicat de presă, Consiliul Local Municipal Medgidia s-a întrunit, joi, în prima ședință ordinară a acestui an. Pe ordinea de zi au fost înscrise 11 proiecte de hotărâre, inițiate de către primarul Marian Iordache. Toate iniția-tivele edilului au reușit să întrunească numărul de voturi necesar pentru a fi aprobate.
În primul rând, aleșii au aprobat "Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului public comunitar de evidență a persoanei" și modificarea organigramei și statului de funcții al DSP Medgidia în vederea furnizării serviciilor publice și eficientizarea activității acestora prin structură mai simplă.
Consiliul a mai decis și utilizarea fondului de rulment, prin întrebuințarea sumei de 3,309.514,62 lei în anul 2010, pentru finanțarea proiectului "Reabilitare tramă stradală" care se află, în prezent, în desfășurare.
Alte proiecte au vizat vânzarea și concesionarea unor terenuri ce aparțin domeniului privat al municipiului Medgidia, în vederea construirii unor locuințe sau pentru ridicarea unor spații comerciale.
La final, consilierii au hotărât acordarea unui ajutor de urgență în valoare de 500 de euro unei tinere care are nevoie de o intervenție chirurgicală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4169 secunde