Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanța lansează proiectul "Formare europeană pentru servicii turistice de calitate", cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013.
Evenimentul are loc, astăzi, începând cu ora 11.00, la Hotel Ibis.
În cadrul acestei acțiuni, reprezentanți ai echipei proiectului vor oferi informații cu privire la obiectivele și modul de desfășurare a proiectului, precum și detalii despre organizarea cursurilor de calificare.
De asemenea, cu ocazia acestui eveniment va avea loc semnarea acordurilor de parteneriat în cadrul rețelei de parteneriate la nivel local, inițiată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanța, în vederea facilitării participării angajaților la programe de formare profesională continuă.
Proiectul va fi implementat pe parcursul a doi ani și are ca obiectiv general creșterea nivelului de calificare a persoanelor din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, angajate pe piața muncii în domeniul turismului, alimentației publice și comerțului.
La eveniment sunt așteptați să participe reprezentanți ai instituțiilor publice din Regiunea Sud-Est, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, ai sectorului privat din domeniul turismului, alimentației publice și comerțului.