FSANP îi cere lui Traian Băsescu să se implice și în problema corupției din penitenciare

1436
FSANP îi cere lui Traian Băsescu să se implice și în problema corupției din penitenciare - de92bb7b5a210c70b8c67ec44bd1f6d1.jpg
Printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui României, Traian Băsescu, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor solicită sprijin din partea șefului statului "pentru a pune degetul și pe corupția din penitenciare".
Potrivit documentului emis de FSANP, conducerea Administrație Naționale a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Parchetul și instanțele de judecată au fost informate, "însă anti-corupția lâncezește".
Scrisoarea conține și exemple de acte de corupție în mai multe penitenciare din țară, printre care amintim penitenciarul Târgușor, penitenciarul Brăila și penitenciarul Bârcea Mare.
Cele mai dese nereguli pe care scrisoarea le precizează sunt legate de probleme financiar-contabile, conflicte de interese sau abuz în serviciu și corupție.
De asemenea, președintele FSANP, Sorin Dumitrașcu, menționează că penitenciarele din România au un deficit de personal de peste 30%, o jumătate de milion de ore suplimentare anual și lucrează în condiții "mizere", iar corupția nu face decât să accentueze aceste probleme. Situația se anunță și mai dramatică, în condițiile în care 12.000 de deținuți români sunt așteptați să fie repatriați din penitenciarele europene.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9013 secunde