Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară din acest an

88
Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară din acest an - guvernrectificareaprobata-1668705816.jpg
Guvernul a aprobat, joi, cea de-a doua rectificare bugetară pozitivă din acest an, stabilind că veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 521,1 milioane lei, iar cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 522,1 milioane lei.

Potrivit unui comunicat al Executivului, rectificarea bugetară acoperă cheltuielile obligatorii, cele de bună funcţionare, asigură cheltuielile de asistenţă socială. De asemenea, au fost redistribuite fonduri pentru programele derulate la nivelul ordonatorilor principali de credite, care au impact în economie şi în sprijinirea populaţiei şi a companiilor.

Totodată, se asigură finanţare pentru acordarea unui ajutor de stat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 şi au fost afectate de seceta pedologică.

Se majorează, de asemenea, sumele alocate proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, inclusiv din asistenţă aferentă PNRR.


Conform prognozei macroeconomice de toamnă care stă la baza rectificării, se spune în comunicat, este de aşteptat ca Produsul Intern Brut să înregistreze o valoare nominală de 1.396,2 milarde lei în anul 2022 (faţă de 1.372,5 miliarde lei avut în vedere la prima rectificare bugetară).


„Deficitul bugetului general consolidat se menţine la 80,1 miliarde lei, diminuându-se ca procent în PIB, de la 5,84% din PIB la 5,74% din PIB. Execuţia bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 41,70 miliarde lei, în scădere faţă de deficitul de 44,29 miliarde lei înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2021. Exprimat ca procent din PIB, deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 0,71 puncte procentuale pe primele nouă luni ale anului 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, de la 3,75% din PIB la 3,04% din PIB”, precizează sursa citată. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9763 secunde