Guvernul înființează o nouă agenție. AMEPIP pune sub controlul premierului toate companiile de stat

247
Guvernul înființează o nouă agenție. AMEPIP pune sub controlul premierului toate companiile de stat - ciolacucoalitie-1690476307.jpg

Articole de la același autor

Guvernul Ciolacu a aprobat joi o hotărâre de guvern pentru organizarea şi funcţionarea viitoarei Agenţii pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Agenția este un „organ de specialitate” al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.


Agenţia este înfiinţată conform principiilor guvernanţei corporative în rândul companiilor de stat şi este parte dintr-un jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Instituţia nou înfiinţată are rolul de a elabora şi de a propune Guvernului proiectul de lege privind politica de proprietate a statului, de a coordona şi monitoriza implementarea acţiunilor şi politicilor de guvernanţă corporativă la nivelul autorităţilor publice tutelare, respectiv de a aplica sancţiuni pentru abaterile identificate, mai indică sursa citată.


Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice are responsabilitatea finală de a asigura o procedură de selecţie transparentă şi competitivă pentru aprobarea numirii membrilor consiliului de administraţie, monitorizează, evaluează, controlează şi publică raportarea periodică a indicatorilor de performanţă şi aplică sancţiuni pentru întreprinderile de stat care nu respectă indicatorii-cheie de performanţă.


Pentru atingerea obiectivelor AMEPIP, principalul instrument de lucru va fi un tablou de bord de monitorizare a performanţelor întreprinderilor publice prin intermediul căruia vor fi urmăriţi indicatorii de performanţă, financiari şi nefinanciari şi cei cheie.


Președintele AMEPIP va câștiga 4.000 de euro pe lună


Conducerea agenţiei va fi asigurată de către un preşedinte, ajutat în activitatea sa de doi vicepreşedinţi, asimilaţi funcţiei de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat. Mandatul lor este de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru o singură dată. Numirea acestora se realizează prin Decizie a Prim-ministrului, la propunerea Secretarului general al Guvernului. 


Conform proiectului, angajații acestei nou-înființate agenții vor fi cei mai bine plătiți bugetari. De exemplu, președintele AMEPIP va încasa aproape 4.000 de euro pe lună. De asemenea, angajații AMEPIP vor fi plătiți cu 50% în plus comparativ cu ceilalți bugetari încadrați pe poziții similare. Evaluarea managementului AMEPIP este realizată la fiecare doi ani, printr-un audit extern independent. Selectarea entităţii care urmează să realizeze auditul se va efectua de către Secretariatul General al Guvernului, în conformitate cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, conform sursei menţionate. 


Prin măsurile propuse se urmărește asigurarea unui management performant şi profesionist al AMEPIP, care să corespundă standardelor OCDE în materie de guvernanţă corporativă, precum şi cerinţelor din Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României din 3 noiembrie 2021 (CID).




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5187 secunde