Guvernul pregătește noi alocări de fonduri către primării

188
Guvernul pregătește noi alocări de fonduri către primării - dsc946265930200-1334132455.jpg
Guvernul a inclus pe agenda ședinței o nouă hotărâre prin care sunt alocate fonduri bugetare către primării, banii urmând să fie acordați pentru finanțarea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din mediul rural.

"Este prevăzută o procedură de finanțare aplicată și de fostul Cabinet, respectiv repartizarea pe proiecte a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată. Proiectul de hotărâre a fost finalizat și înaintat Guvernului cu propunerea de a fi discutat, urmează să fie stabilit dacă va fi analizat în reuniunea de marți sau dacă va fi amânat pentru o altă ședință", au declarat agenției MEDIAFAX surse politice.

Potrivit acestora, Guvernul intenționează să decidă și suplimentări de bugete la ministerele Educației, Dezvoltării Regionale și Înaltei Curți de Casație și Justiție, din Fondul de rezervă bugetară.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, în urmă cu o lună, că fondurile ministerelor rezervate diferitelor proiecte, precum construcția de piscine, vor fi reorientate către alte programe, adăugând că el nu are o mare "apetență" pentru piscine săpate în diferite localități, deoarece România nu este "o țară de înotători".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 11 Aprilie 2012
Stire din Politică-Administrație : PDL vrea vot uninominal într-un tur
Pagina a fost generata in 1.9733 secunde