"Guvernul să revizuiască urgent listele electorale, așa cum a promis"

79

Articole de la același autor

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai, candidat pentru un nou mandat, a declarat că premierul Victor Ponta își bate joc și sfidează alegătorii, solicitându-i să revizuiască urgent listele electorale și să comunice numărul cetățenilor care votează pentru europarlamentarele din Ungaria.


Nicolai a precizat că AEP a dat publicității miercuri cifra oficială a alegătorilor înscriși în listele electorale, respectiv 18.303.915 cetățeni români.


"În România, care are după ultimul recensământ 20 de milioane, 18 milioane votează. Asta înseamnă că Guvernul Ponta și-a bătut joc de votul de la referendum, de cele 7,5 milioane de cetățeni (...) S-a promis clar că se va valida recensământul, se vor face liste electorale corecte, care să nu cuprindă în situația de față peste 1,4 milioane de cetățeni despre care nu știm, sunt minori și nu votează, sunt peste 18 ani și votează, sunt în țară sau nu sunt în țară. Deci, toate aceste lucruri dovedesc o sfidare fără precendent și o bătaie de joc la adresa României. Ce Guvern e ăla care nu știe numărul populației pe care o guvernează, căruia i se adresează prin politici?", a declarat europarlamentarul PNL.
Nicolai a menționat că interesul Guvernului este acela al unei "cifre rezonabile care să le permită intervenții în procesul de votare, în buna tradiție a multor alegeri de până acum". 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 28 Martie 2014
Stire din Politică-Administrație : Guvernul a numit consuli în Spania
Miercuri, 02 Aprilie 2014
Stire din Cetățenești : Colțul constănțeanului supărat
Pagina a fost generata in 0.4613 secunde