Guvernul susține introducerea disciplinei "Istoria Evreilor. Holocaustul" ca materie obligatorie în școli

234
Guvernul susține introducerea disciplinei
Guvernul României susține introducerea disciplinei școlare „Istoria Evreilor. Holocaustul” ca materie obligatorie în învățământul liceal și profesional, anunță deputatul Alexandru Muraru, reprezentant Special al Executivului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.

Ca urmare a propunerii legislative privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor și a Holocaustului, Guvernul susține modificarea Legii educației naționale în vigoare pentru includerea disciplinei școlare “Istoria Evreilor. Holocaustul” ca disciplină obligatorie în învățământul liceal și professional începând cu anul școlar 2023 – 2024, se arată într-un comunicat oficial.

Potrivit sursei citate, de asemenea, "Guvernul propune ca programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile pentru disciplina școlară “Istoria Evreilor. Holocaustul” să fie elaborate de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România “Elie Wiesel” și experți ai Ministerului Educației, în colaborare cu membrii Consiliului de Onoare. Materialele elaborate vor fi aprobate de Ministerul Educației.

Mai mult decât atât, Guvernul sprijină instituirea și acordarea Premiului Muzeului Național de Istorie al Evreilor și al Holocaustului, pentru a recunoaște, încuraja și aprecia meritele deosebite ale unor persoane, instituții și organizații care contribuie la lupta împotriva antisemitismului, păstrarea memoriei Holocaustului sau promovarea vieții evreiești.

Pagina a fost generata in 0.6237 secunde