Ilie Bolojan, după negocierile cu Nicușor Dan: "PNL e parțial responsabil pentru situația României"

706
2 min citire
Ilie Bolojan, după negocierile cu Nicușor Dan:
Ilie Bolojan a făcut primele declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu Nicușor Dan. Acesta a vorbit despre măsurile pe care PNL le ia în calcul pentru reducerea deficitului bugetar, dar și pentru accelerarea absorbției de fonduri europene.
Ce au discutat membrii PNL și Nicușor Dan la consultările de la Cotroceni 
Ilie Bolojan a făcut primele declarații după consultările pe care PNL le-a avut la Cotroceni cu Nicușor Dan. Acesta a vorbit despre deficitul bugetar și situația economică în care se află România.
„Am participat astăzi alături de colegii mei, la invitația președintelui României, la discuțiile cu partidele politice în vederea formării noului guvern și a discuției privind situația economică și bugetară. Am prezentat analiza PNL privind această situație. Suntem într-o situație economică complicată, în care avem un deficit bugetar mare, care se apropie de cel de anul trecut, pe care nu-l mai putem duce în această formă o lungă perioadă de timp.
Avem o creștere accelerată a datoriei, în acest ritm urmează ca la începutul anului viitor să depășim o îndatorare mai mare de 60% din PIB. Avem o absorbție scăzută a fondurilor europene care ne creează probleme cu privire la investiții. Toate aceste probleme sunt pe fondul gestiunii bugetare pe anii trecuți, care a consumat mai mult decât ne-am putut permite. Asta înseamnă că, în afară de a cheltui mult mai mult, avem și o scădere a volumului de investiții străine în România, ceea ce încetinește creșterea economică. E nevoie de măsuri pentru a corecta aceste acumulări negative”, a declarat Bolojan.
PNL, dispus să intre la guvernare 
Ilie Bolojan a precizat faptul că PNL este parțial responsabil pentru situația economică în care se află România în prezent și spune că liberalii sunt conștienți și dispuși să intre la guvernare, tocmai pentru a adopta o serie de măsuri care ar putea remedia problemele. „PNL e și el parțial responsabil pentru această situație. Prin urmare, ne-am exprimat că suntem conștienți de această răspundere și dispunerea de a participa la guvernare pentru a lua măsuri de redresare a situației. Sunt măsuri de urgență, care țin de perspectiva medie și pe termen lung. Discutăm doar de măsurile de urgență astăzi, cea de deficit și cea de fonduri europene", a spus Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0457 secunde