Ilie Bolojan: "Premierul este rezultatul unei majorităţi parlamentare"

169
1 min citire
Ilie Bolojan:
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, marţi, că premierul este rezultatul unei majorităţi parlamentare şi cei care doresc ca valorile liberale să fie susţinute puternic din Legislativ şi din Guvern trebuie să ştie că soluţia pentru acest lucru este votul pentru liberali.
"Am anunţat-o pe doamna Lasconi, după votul pe care PNL l-a dat ieri în Biroul Politic, despre faptul că PNL a luat această decizie de a o susţine fără niciun fel de echivoc în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Mi-a mulţumit. Nu am discutat alte chestiuni, urmând, probabil, să ne vedem în zilele următoare, dar cred că trebuie să dăm şi aici un răspuns corect, nu să creăm aşteptări care nu sunt acoperite de realitate, răspunsul corect este simplu: premierul, în afara dorinţei unui preşedinte sau altul, este rezultatul unei majorităţi parlamentare şi cei care doresc ca valorile liberale să fie susţinute puternic din Parlamentul României şi din Guvern eventual trebuie să ştie că soluţia pentru acest lucru este votul pentru PNL cu noua conducere, în rest sunt doar discuţii de propuneri şamd. Rezultatul alegerilor parlamentare va genera un număr de grupuri parlamentare, se va ajunge la o majoritate. În mod evident, o majoritate care se bazează pe ideea de modernizare a României, în care partidele susţin aceleaşi direcţii principale e mai uşor de făcut", a afirmat Bolojan, într-o conferinţă de presă la sediul central al PNL.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0371 secunde