"Îmi pare rău pentru ce a pățit Năstase, condamnat pentru o găinărie"

182
Președintele Traian Băsescu declarat că regretă ce i s-a întâmplat lui Adrian Năstase, pentru ce a reprezentat acesta pentru țară, precizând că fostul premier a fost condamnat "pentru o găinărie", dar acesta are șanse să revină în politică și să fie important, problema fiind dacă îl vrea PSD.


El a spus că nu vrea să fie acuzat de fariseism, dar îi pare rău pentru ce a pățit Adrian Năstase. "Îmi pare rău pentru ce a pățit Năstase. Nu că nu merita, ci pentru ce a fost pentru România", a spus Băsescu. El a adăugat că Năstase a fost premierul care a finalizat negocieri importante cu structuri din care România face acum parte. De asemenea, Băsescu a spus că Năstase a "ținut" Guvernul cu o mână puternică.


Potrivit lui Băsescu, Năstase a fost condamnat pentru "o găinărie". "Năstase nu și-a vândut țara, Năstase a fost condamnat pentru o găinărie", a spus Băsescu. Președintele a spus că Năstase are șanse și potențial să revină în politică și să fie important. "Sunt miniștri care au făcut pușcărie, știți că aici intră cel mai ușor politicienii în belea, în finanțarea campaniei electorale. Este un ministru care au făcut doi ani pușcărie și a fost ales parlamentar, iar din Parlament în Guvern", a spus președintele. El a sublinat însă că problema este partidul.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 15 Februarie 2013
Stire din Politică-Administrație : "PDL nu are candidat la prezidențiale"
Marţi, 12 Februarie 2013
Stire din Politică-Administrație : "Udrea e Băsescu în fustă"
Pagina a fost generata in 1.1339 secunde