"În negocieri, s-a ținut cont de principiul parității"

187
29 sec citire
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că, în negocierile cu partenerii de alianță, s-a ținut cont de principiul parității între PSD și PNL, mai apoi negocierile continuând la nivelul alianțelor dintre cele două partide cu alte formațiuni, respectiv alianța PNL cu PC și cea a PSD cu UNPR."Punând toate aceste criterii și, înainte de toate, a șansei de succes, probabil că vom încheia aceste lucruri", a arătat Antonescu, precizând că cei doi lideri de partid nu au fost implicați în această negociere, existând echipe de negociere din ambele părți, care au lucrat în ultima perioadă pentru finalizarea colegiilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0579 secunde