Concurs Independența Kosovo nu încalcă dreptul internațional

236

Articole recomandate

Declarația de independență a Kosovo "nu a încălcat dreptul internațional general", a anunțat, ieri, la Haga, Curtea Internațională de Justiție (CIJ), precizează Mediafax.
Curtea "conchide că declarația de independență din 17 februarie 2008 nu a încălcat dreptul internațional general", a declarat Hisashi Owada, președintele CIJ, la Palatul Păcii din Haga.
Avizul Curții este consultativ, arată Hotnews.ro. Această decizie ar putea avea implicații pentru mișcările separatiste din întreaga lume, precum și asupra procesului de integrare europeană a Serbiei, notează agenția Reuters, citată de Hotnews.ro. Este probabil ca, în urma verdictului Curții de la Haga, mai multe țări să recunoască independența Kosovo.
Serbia nu recunoaște independența Kosovo, considerând acest teritoriu provincia sa meridională. Belgradul a obținut la 8 octombrie din partea Adunării Generale a ONU permisiu-nea de a sesiza CIJ cu privire la legalitatea proclamării independenței Kosovo la 17 februarie 2008.
Până în prezent, Kosovo a fost recunoscut de 69 de țări, între care Statele Unite și 22 dintre cele 27 de state membre UE. Acesta are două milioane de locuitori, dintre care 90% sunt albanezi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.891 secunde