Independentul Brăiloiu va susține examenul pentru postul de prefect, cel mai probabil, luna viitoare

389
< 1 min citire
Prezent ieri, la ședința primului Colegiu Prefectural convocat după numirea noilor directori ai instituțiilor deconcentrate din județul Constanța, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Liviu Brăiloiu, a declarat, pentru "Cuget liber", că va susține examenul pentru postul de prefect, cel mai probabil, în cursul lunii viitoare. Reamintim că, la evenimentul de învestire în funcție a lui Liviu Brăiloiu, Ministrul Mediului, social-democratul Nicolae Nemirschi, a menționat că exercitarea funcției de prefect în cazul lui Brăiloiu are caracter temporar "până la organizarea concursului în vederea ocupării definitive a postului".
În ceea ce privește apartenența sa politică, Liviu Brăiloiu, fostul candidat al PSD Constanța pe Colegiul 1 la Senat, și-a dat demisia din partid. Conform declarațiilor sale de ieri, prefectul s-a retras din rândul social-democraților constănțeni încă din luna martie.
Liviu Brăiloiu a depus jurământul de prefect pe data de 30 ianuarie, în prezența ministrului Nemirschi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0334 secunde