Înființarea unui minister al fondurilor europene, pe masa Coaliției

1354

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Eforie Nord, că decizia privitoare la înființarea unui minister al fondurilor europene se află pe masa Coaliției, precizând că se va discuta și despre cel care va prelua acest portofoliu.
"Constituirea unei structuri guvernamentale care să coordoneze toate ministerele și agențiile care au atribuții pe fonduri europene este necesară. Asupra acestui aspect am căzut de acord și la nivelul Coaliției, că este necesară o asemenea structură de coordonare a tuturor entităților care lucrează cu fonduri europene. În această toamnă, vom merge mai departe cu implementarea acestei decizii, urmând să discutăm în Coaliție și numele pe care-l vom propune pentru ocuparea fotoliului de ministru în cabinet și graficul de implementare a acestei decizii", a spus Emil Boc, la Școala de Vară a tinerilor din PDL.
"E adevărat că un asemenea proiect l-am discutat cu președintele țării, știm cum ar trebui să arate, acum urmează să discutăm la nivelul Coaliției aspectele practice și concrete de implementare", a mai precizat premierul.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 05 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : "Mazăre a devenit mascota USL"
Pagina a fost generata in 0.6627 secunde