Proiectul imprescriptibilității omorului bate pasul pe loc în Senat

"Infracțiuni de omor se prescriu și criminalii nu ajung la închisoare"

331

Articole de la același autor

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a afirmat, ieri, la o masă rotundă a Asociației "21 Decembrie", că Senatul amână și deviază în mod artificial și mincinos discuțiile pe proiectul privind imprescriptibilitatea omorului, inițiat de ea, prin acuzații false că ar fi retroactiv.
Proiectul se află în dezbaterea Comisiei juridice a Senatului, Macovei acuzând că senatorii amână și deviază discuțiile.
"Acest proiect este în Senat, în Comisia juridică, unde se așteaptă diferite avize și unde deja discuțiile au început să devieze în mod artificial și mincinos în sensul retroactivității", a mai spus europarlamentarul, care a ținut să sublinieze că proiectul nu va avea efecte retroactiv. Pe de altă parte, Macovei a arătat că legea este în acord cu prevederile CEDO și ale dreptului internațional și se aplică și în alte state.
Europarlamentarul Monica Macovei a inițiat un proiect de lege de modificare a Codului Penal pentru eliminarea prevederilor privind prescrierea infracțiunii de omor și săvârșirea pedepsei pentru aceasta. Proiectul a fost depus în Parlament în numele Monicăi Macovei de mai mulți deputați PDL, printre care Roberta Anastase și Sever Voinescu, social-democratul Mădălin Voicu și deputatul minorităților Ovidiu Ganț. Săptămâna trecută, Comisia Juridică a Senatului a amânat luarea în discuție a inițiativei până când va veni avizul de la Consiliul Legislativ.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.378 secunde