Între mine și Moscova există o neîncredere reciprocă datorită orientării mele ireversibile către Vest, a declarat președintele Traian Băsescu.
"Neîncrederea Moscovei este în politica dusă de mine. Am vrut ca unul dintre obiectivele mele să fie o opțiune ireversibilă către vest. Oricât
m-am uitat pe glob înainte de a fi ales președinte, opțiunea mea a fost SUA. Acum pot fi liniștit, România nu mai are altă direcție decât Vestul, sigur, cu escală la Bruxelles. Din acest punct de vedere, când văd și baza de la Deveselu finalizată, drumul este ireversibil. Pe de altă parte, unei țări ca Federația Rusă, niciodată această echipare politico-militară nu vizează ostilitate față de Moscova. Avem interese, Federația Rusă este mare, este puternică, dar avem și noi interese și trebuie respectate", a declarat Traian Băsescu.
Președintele a vorbit despre necesitatea unei colaborări între România și Federația Rusă, în special pentru combaterea terorismului de orice fel.
"Avem nevoie unii de alții în câteva zone, în care dacă nu cooperăm putem pierde vieți de oameni: terorismul. Vor rămâne forțe limitate în Afganistan, vedeți ce se întâmplă cu atacurile teroriștilor, ale talibanilor la Kabul. Criminalitatea cibernetică, transfrontalieră, sunt lucruri care ne afectează și pe noi și pe ruși. Suntem conștienți că trebuie să cooperăm pentru a ne apăra cetățenii", a mai spus președintele.