Întreaga comună Pantelimon, un imens șantier

315

Articole de la același autor

Anul 2015 a fost un an al investițiilor pentru autoritățile din comuna Pantelimon, toată localitatea fiind în șantier. Apă potabilă, canalizare și stație de epurare pentru toate localitățile, asfaltare, reabilitare drumuri comunale sunt proiectele derulate pe anul în curs.


Primarul Vasile Neicu a declarat că încă nu a sosit sfârșitul anului pentru a face bilanțul, dar se bucură că multe dintre proiectele primăriei Pantelimon au fost acceptate pentru finanțare. 


"Acest lucru înseamnă dezvoltarea localității, chiar dacă ne-am chinuit și încă ne chinuim. Suntem optimiști pentru că în satul Runcu s-au făcut deja probele în ceea ce privește lucrarea de racordare la apă. Un reprezentant al Primăriei urmează să monteze apometrele. Instalația s-a verificat și suntem convinși că în 2-3 săptămâni constructorul va da OK", a declarat Neicu. 


Și în localitatea Pantelimonu de Sus se lucrează la sistemul de canalizare. Potrivit autorităților locale, aici lucrările sunt finalizate în procent de 60%. În satul Nistorești se lucrează, zilele acestea, la instalarea conductelor de apă. În acest sat, lucrările sunt efectuate în procent de 40%. 


Un alt proiect important al autorităților locale este construirea unui nou cămin cultural la Runcu. În acest moment, contractul este semnat, urmând, ca, în câteva zile, să înceapă lucrările la construcție. Neicu speră ca până la sfârșitul anului să apuce să toarne temelia, având în vedere că suntem la sfârșitul lui octombrie. Restul lucrărilor vor fi reluate în primăvară. "Oamenii din acest sat nu au mai avut un astfel de spațiu de 10 ani, vechiul sediu dărâ-mându-se în urma repetatelor inundații", a afirmat edilul.


Referindu-se la amenajarea terenului de fotbal în Pantelimon, primarul a spus că aici există întârzieri, motiv pentru care constructorul a fost sancționat. Deși acest obiectiv trebuia finalizat pe 9 oc-tombrie, constructorul nu a reușit să respecte termenul. Costul proiectului se ridică la 197.000 de euro, din fonduri europene. În momentul în care va fi finalizat, noul teren de fotbal, amenajat pe fostul teren de sport, va avea tribune, vestiare, gazon natural. Autoritățile speră ca în trei săptămâni să dea o veste bună localnicilor legată de terenul de fotbal. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4851 secunde