Ion Iliescu, audiat la Parchetul General

93
Ion Iliescu, audiat la Parchetul General - iliescuu-1489657287.jpg

Articole de la același autor

Fostul președinte Ion Iliescu s-a prezentat, astăzi, la Parchetul General, unde urmează să fie audiat de procurori.
Potrivit Agerpres, Iliescu ar fi fost citat ca martor în dosarul Revoluției.


În iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale în acest dosar.


În aprilie anul trecut, Bogdan Licu, care asigura interimatul funcției de procuror general, anunța redeschiderea anchetei, pe motiv că soluția de clasare dată în octombrie 2015 de Parchetul Militar este netemeinică și nelegală, "fiind adoptată pe baza unor cercetări incomplete, cu ignorarea unor informații, date și documente esențiale referitoare la evenimentele din 1989, aspecte care au condus la stabilirea unei situații de fapt incomplete și, sub unele aspecte, eronate, iar, pe cale de consecință, la o greșită încadrare juridică a faptelor, toate acestea zădărnicind aflarea adevărului și identificarea tuturor făptuitorilor, precum și a făptuitorilor din spatele făptuitorilor".


Licu susținea că, din modul de desfășurare a anchetei la Parchetul Militar, rezulta că nu a existat o preocupare pentru stabilirea unor aspecte esențiale referitoare la evenimentele din perioada 17 — 30 decembrie 1989.
Prin ordonanța din 1 noiembrie 2016, procurorii militari au dispus extinderea urmăririi penale, in rem, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.805 secunde