Iorguș se lasă la mâna partidului, Chiru insistă pentru primărie

617

Conducerea democrat-liberalilor a decis să susțină în coaliție interzicerea prin lege ca o persoană să-și poată depune candidatura, la același scrutin, pentru două funcții alese uninominal, astfel încât nimeni să nu poată candida în 2012 și la primărie și într-un colegiu parlamentar.
Vicepreședintele Sever Voinescu a susținut că această interdicție a devenit necesară odată ce s-a decis în coaliția de guvernământ comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare.
"PDL a decis să propună colegilor de coaliție, în contextul acestor modificări legislative, interdicția candidaturii la două funcții alese uninominal. Urmează să avem concomitent alegeri locale și parlamentare și, pentru că noi credem în continuare în virtuțile democratice ale votului uninominal, ni se pare firesc să stabilim această interdicție care nu exista, în condițiile în care cele două alegeri erau decalate", a spus Voinescu.
Dacă ar fi să ne luăm după ultimele alegeri din 2008, la Constanța există două persoane care și-au încercat norocul și la primărie și la parlamentare.
Democrat-liberalul Zanfir Iorguș a candidat în 2008 pentru a păstra Primăria Mangalia însă, a pierdut-o în turul doi în fața social-democratului Mihai Claudiu Tusac. După cinci luni, Iorguș a tras lozul câștigător și a fost ales deputat din partea PDL în Colegiul 5.
"Consider că interzicerea de a candida și pentru primărie și pentru par-lament este o soluție corectă. Fiecare trebuie să-și stabilească varianta cea mai bună încă de la început", a declarat deputatul Zanfir Iorguș.
În ceea ce privește viitoarea sa candidatură, Iorguș nu are încă un răspuns concret pentru alegerile de anul viitor.
"Voi candida acolo unde partidul va considera că este nevoie de experiența mea, unde se va considera că sunt eficient. Dacă ar fi numai după mine, după experiența de 12 ani de primar și după trei ani de parlamentar, mă simt atât de atașat de orașul meu, încât el ar avea prioritate, el este cel care merită toate sacrificiile. Dar, repet, partidul este cel care
decide primul în privința mea", a mai spus Iorguș.
Cea de-a doua persoană care a trecut printr-o experiență aproximativ asemănătoare la alegerile din 2008 este actualul președinte al Organizației Județene a PDL Constanța, Gigi Chiru.
El a candidat, inițial, la Primăria Eforie, însă, la fel ca și Iorguș, a pierdut-o în turul doi în fața social-democratului Ovidiu Brăiloiu. Ulterior, în luna noiembrie, a candidat pentru Camera Deputaților în Colegiul 6, însă a pierdut bătălia și aici, și tot în fața unui social-democrat, parlamentarul Eduard Martin.
"Cred că interzicerea de a candida pentru două funcții, la același scrutin, este o soluție corectă. Din moment ce alegerile vor avea loc în aceeași perioadă, consider că nu te poți prezenta în fața electoratului și să spui că ești bun și pentru primărie și pentru parlament. Sunt viziuni diferite, proiecte diferite și, atunci, este mai bine să te axezi pe unul singur, să nu le amesteci și să dezamăgești electoratul", a declarat Chiru.
El a mai precizat că, personal, va opta pentru o candidatură la Primăria Constanța dacă în urma sondajelor va reieși că este cel mai bine poziționat din filiala constănțeană.
"Sunt consecvent proiectelor mele și așa cum am mai spus intenționez să candidez pentru Primăria Constanța dacă eu voi fi acela care stă cel mai bine în sondaje. Dacă nu va fi așa, nu am nicio problemă să susțin necondiționat un alt coleg mai bine plasat, deoarece obiectivul PDL Constanța este schimbarea actualei administrații publice", a mai spus Gigi Chiru.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.387 secunde