Stavrositu și Constantin, la judecată în PDL Constanța

792
1
Stavrositu și Constantin, la judecată în PDL Constanța - pdlmariastavrositu28-1321198790.jpg

Deși se spera ca, odată cu alegerile de la Organizația Municipală a PDL Constanța să înceteze neînțelegerile, atacurile la persoană și luptele aprige din interiorul filialei între membrii partidului, democrat-liberalii constănțeni continuă disputa pentru supremația de la Municipiu.
Așa se face că, astăzi, Comisia Județeană de Statut Etică și Litigii (CJSEL) a PDL Constanța are o misiune destul de grea având în vedere că trebuie să rezolve contestația depusă de Florian Constantin prin care acesta susține că Maria Stavrositu nu a câștigat în mod statutar funcția de președinte la Organizația Municipală a PDL Constanța.
Surse din partid susțin că, practic, se dorește un tur doi al alegerilor pentru funcția de președinte în acest sens fiind invocat articolul 35 din Regulamentul privind organizarea, desfășurarea și conducerea activității organizațiilor locale și județene.
La data de 5 noiembrie, a avut loc Consiliul de Coordonare Local la care au participat 340 de delegați dintr-un total de 599. După mai bine de două ore de numărare a voturilor, președintele PDL Constanța, Gigi Chiru, a anunțat rezultatul alegerilor: deputatul Maria Stavrositu a fost votată de 155 de delegați, Constantin Florian a primit 123 de voturi, iar 62 de buletine au fost declarate nule.
Imediat după încheierea votului pentru desemnarea noului președinte al filialei PDL Constanța au apărut și primele probleme.
Perdantul Florian Constantin a contestat alegerile pentru șefia organizației municipale a PDL pe motiv că nu ar fi fost întrunit cvorumul necesar validării alegerilor, niciunul dintre candidați neobținând, de fapt, jumătate plus unu din voturi. În susținerea sa, Florian Constantin invocă art. 35 din Regulamentul privind organizarea, desfășurarea și conducerea activității organizațiilor locale și județene.
"Validarea este nestatutară în condițiile în care niciunul dintre candidați nu a întrunit jumătate plus unu din voturi din numărul membrilor pre-zenți. Am depus contestație și aștept decizia membrilor comisiei", a spus Constantin.
În replică, Maria Stavrositu susține că alegerea ei este statutară.
"Voturile nule nu sunt voturi valabil exprimate. Mai pe înțeles, din totalul de 340 de voturi se scad cele 62 nule, ceea ce înseamnă 278 de voturi valabil exprimate. În condițiile în care am obținut 155 de voturi este clar că am obținut jumătate plus unu din voturile majorității", a explicat Maria Stavrositu.
La rândul lui, președintele Organizației Județene a PDL Constanța, Gigi Chiru, spune că nu susține pe nimeni în mod special la funcția de președinte, așa cum a menționat încă dinainte de organizarea alegerilor când a spus că-și dorește liniște în filială.
"Îmi doresc o competiție corectă la Municipiu. Așteptăm decizia celor în măsură să decidă dacă alegerea președintelui a fost sau nu statutară", a spus Chiru.

Ce spun articolele din Regulament
"Președintele este ales cu voturile a jumătate plus unul din numărul membrilor CCJ prezenți. Dacă în pri-mul tur niciunul dintre candidați nu a întrunit majoritatea necesară, se organizează un nou tur de scrutin", prevede art. 35 din Regulament.
Cu toate acestea, articolul face referire doar la alegerea președintelui Consiliului de Coordonare Județean (CCJ) și nu și la cel al Consiliului de Coordonare Local (CCL).
În schimb, art. 67 din regulament face referire la președintele CCL.
"În cazul președintelui, dacă în primul tur niciunul dintre candidați nu a întrunit majoritatea necesară, se organizează un nou tur de scrutin cu participarea celor doi candidați care au ob-ținut cele mai multe voturi. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi", se spune în articolul 67 din Regulament. După cum se poate observa, în acest articol, "majoritatea" nu mai este explicată, ceea ce lasă loc la interpretări juridice.
În consecință, astăzi, membrii Comisiei Județene de Statut Etică și Litigii (CJSEL) a PDL Constanța vor trebui să ia o decizie privind contestația depusă de Florian Constantin analizând aceste două articole din Regulament. Ei vor trebui să decidă dacă alegerile au fost sau nu statutare după ce stabilesc concret dacă "majoritate" înseamnă numărul total al celor care au votat sau numărul celor care au votat în mod corect, adică fără voturile nule.
Președintele Comisiei Județene de Statut Etică și Litigii (CJSEL) a PDL Constanța este Alexandru Maxim. Din componența acestei comisii mai fac parte, Daniel Boanfă, Ciprian Naum, Eugen Oanță și Cristina Brânzoi. Surse din partid susțin că, cea din urmă, mai exact, Cristina Brânzoi nu mai este membră a comisiei deoarece și-a mutat activitatea politică în capitală și nu a fost desemnat un alt membru în locul ei. Așadar, comisia ar avea doar patru persoane ceea ce nu ar fi normal în caz că deciziile membrilor nu ar avea majoritate, ceea ce ar duce la continuarea diver-gențelor pe această temă.



Comentează știrea

cicerone
14 noiembrie 2011
dura lex,sed lex

Explicatia data la finalul articolului nu este corecta.Art.67 nu poate anula art.66 ultimul alineat de la pag.39 care precizeaza ca art.31-45 valabile la judet,se aplica in mod corespunzator in ceea ce priveste problemele organizatiei locale la nivel de municipiu.Deci,presedintele este ales cu 50+1 din numarul membrilor prezenti.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 09 Noiembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Chiru iese la atac cu plângeri penale
Pagina a fost generata in 0.9174 secunde