"Jos Mazăre!" și "Onaca primar!"- au fost cuvintele scandate cu tărie în zona Delfinariu

655
3 min citire
În numai câteva minute, în imediata apropiere a Delfinariului din Constanța, joi, 15 mai, o mulțime impresionantă de cetățeni care locuiesc în zona Faleză Nord
s-a adunat pentru a-l asculta pe candidatul PD-L la funcția de primar al municipiului Constanța, care le-a prezentat programul de administrare locală Solidaritate pentru Constanța, pe care îl va pune în aplicare începând cu 1 iunie, când va fi ales primar al Constanței.
Imediat ce senatorul Onaca Dorel și-a făcut apariția un număr de câteva zeci de taxiuri, care aveau afișate fotografia candidatului, au oprit în sunetul claxoanelor, manifestându-și simpatia nedisimulată față de Dorel Onaca, șoferii alăturându-se ulterior celorlalți participanți la întrunire, scandând cu putere "Jos Mazăre!" și "Onaca primar!"
Referindu-se la poziția geografică de excepție în care este situat municipiul Constanța, pe malul Mării Negre, într-o zonă turistică deosebită, corelând acest lucru cu lipsa de profesionalism a actualilor edili, care nu au făcut nimic pentru ridicarea calității vieții constănțenilor prin crearea de noi locuri de muncă, senatorul Onaca Dorel Constantin le-a spus celor prezenți la întrunire : "Nu putem fi supărați pe Mare atunci când, din cele 2 luni de sezon estival, plouă sau cerul este acoperit mai bine de jumătate din această perioadă!
Trebuie să fim revoltați, nu supărați, pe actuala administrație locală, care nu a făcut nimic pentru zona economică a Constanței, dimpotrivă, a falimentat zeci de mii de agenți economici și au aruncat în șomaj direct sau indirect aproape un sfert din populația activă! Totul numai și numai pentru îmbogățirea unui clan de mafioți! Constanța nu poate supraviețui numai din turismul falimentar și el, desfășurat 2 luni pe an în Mamaia! Orașul Constanța a ajuns o anexă a stațiunii Mamaia care, la rândul ei, aparține aproape în totalitate găștii lui Mazăre!"
Prezentându-și disponibilitatea pentru scoaterea Constanței din zona umilinței social-economice la care au fost supuși locuitorii în ultimii 8 ani de administrație locală, candidatul PD-L la funcția de primar al municipiului Constanța, senatorul Dorel Constantin Onaca, a subliniat: "Constanța se află într-o situație limită! Din această cauză sunt aici, în fața dumneavoastră! Situația, în Constanța, este sub orice critică! Eu am venit să-i dau afară din Primărie! Practicile socialiste ademenitoare ale unui parvenit al capitalismului sălbatic care este Mazăre, umilesc demnitatea constănțenilor! Cu ajutorul votului dumneavoastră, pe 1 iunie, voi declara, la Primăria municipiului Constanța, Ziua Ușilor Deschise!
Deschise pentru ca  echipa lui Mazăre să plece, să nu mai auzim în veci de ei, deschisă pentru ca echipa PD-L să intre și să vă ajute!
Deschise tuturor cetățenilor Constanței, pentru a-mi prezenta mie, primarului, toate supărările și nevoile înăbușite atâta amar de vreme! Constanța a pierdut deja 8 ani din viața sa economică! Constanța a fost furată și vândută timp de 8 ani! Destul!"
Decongestionarea și optimizarea traficului în oraș și, în mod deosebit, în zona centrală și la intrările în municipiu, problema atât de controversată a locuințelor pentru constănțeni, a creării de noi locuri de muncă, revitalizarea turismului pe toată durata anului calendaristic, nu numai în perioada sezonului estival, prin repunerea în valoare a siturilor arheologice și a celorlalte obiective turistice din municipiu, soluțiile concrete înscrise în programul Solidaritate pentru Constanța, au fost detaliate de către senatorul Onaca Dorel celor prezenți.
Discursul candidatului democrat-liberal s-a încheiat prin discuții libere, în cadrul cărora cetățenii i-au urat succes deplin viitorului primar, în demersul electoral astfel încât, începând cu 1 iunie, Constanța să-și redobândească în cel mai scurt timp posibil renumele de altădată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0284 secunde