Klaus Iohannis: "Vom avea un deficit bugetar mai mare și trebuie finanțat"

325
Klaus Iohannis:

Articole de la același autor

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că este clar că deficitul bugetar al României va fi mai mare decât cel planificat și acesta va trebui finanțat.

"Am discutat situația economică, situația bugetului, situația generală.

Ne-am concentrat în această discuție, în partea după introducere, pe două teme - prima fiind deficitul bugetar. Este clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost inițial, la începutul anului, planificat, iar acest deficit trebuie finanțat și am avut o discuție foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorarea economică. Ceea ce ne dorim cu toții este să avem o finanțare bună pentru deficit ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente care ne permit să încurajăm această economie, care este în momentul de față într-o situație specială, într-o situație de criză", a spus șeful statului, într-o declarație susținută la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a avut, vineri, la Palatul Cotroceni, o ședință cu premierul Ludovic Orban, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru evaluarea situației economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2942 secunde