"La Cotroceni nu poți ajunge de pe locul doi"

74
< 1 min citire
Europarlamentarul Cristian Preda, suspendat din PDL, subliniază că la Cotroceni nu se poate ajunge de pe locul doi. "E ridicol că PDL își umflă mușchii de 15% în fața partidelor care au 5%", spune, luni, la RFI, Cristian Preda. În opinia sa, ultimele declarații ale liderilor democrat-liberali referitoare la alegerile europene și prezidențiale sunt ''regretabile''. 
"E confirmat de altfel pur și simplu un punct de vedere care a fost exprimat deja în decembrie anul trecut, după legislative. Singura notă nouă care a apărut este aroganța celui puternic față de cei mai slabi. Sigur, e puțin trist și aș zice și ridicol să îți arăți mușchii de 15% în fața celor care au 5%. Cred că aroganța celui puternic față de cei mai slabi nu e un motiv de bucurie, în general nu-i bine să exprimi public așa ceva, dar cu atât mai clar e că asta nu aduce voturi", apreciază europarlamentarul, citat de Agerpres. El speră ca alegerile interne pentru desemnarea candidatului PDL la președinția României să nu fie un simulacru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0429 secunde