Laurențiu Mironescu ar putea reveni la MAI

989
Fostul secretar general al MAI, Laurențiu Miro-nescu, ar putea reveni, în scurt timp, la comanda postului pe care l-a deținut pentru câteva săptămâni.
Surse din cadrul MAI susțin că tot ceea ce s-a întâmplat cu Mironescu este doar o soluție de moment. Concret, fiind vorba de o hotărâre judecătorească care trebuia, neapărat, pusă în aplicare, Emil Boc nu a avut altă soluție decât înlocuirea lui Mironescu cu Pandelea Pelmuș care câștigase acest drept în instanță. Cu toate acestea, însă, Pandelea Pelmuș nu va rămâne mult timp pe postul de secretar general al MAI.
Sursele vizate precizează că acesta este un apropiat al pesediștilor, astfel că nu are ce căuta în structura MAI. Mai exact, în următoarele zile, este posibil ca Pelmuș să înceteze raporturile de serviciu cu MAI. Drept urmare, se ia în calcul ca acestea să se încheie pe cale amiabilă, cu acordul ambelor părți. În caz contrar, el va fi pus la dispoziție, urmând să ocupe o altă funcție la MAI, și în niciun caz cea de secretar general.
Primul-ministru Emil Boc l-a înlocuit, marți, din funcția de secretar general al Ministerului Administrației și Internelor (MAI) pe Laurențiu Mironescu cu chestorul Pandelea Pelmuș, prin două decizii publicate în Monitorul Oficial.
Secretarul general al MAI Pandelea Pelmuș a fost repus în funcție de Boc, după ce funcționarul fusese eliberat din poziția de la MAI în ianuarie 2009, în timpul mandatului lui Gabriel Oprea de ministru al Internelor, în guvernarea PDL - PSD.
Pelmuș fusese inițial numit secretar general al Ministerului Internelor în perioada Guvernului Tăriceanu, iar după eliberarea sa din funcție s-a adresat instanțelor de judecată.
În 18 februarie 2010, Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză lui Pelmuș, iar în 16 decembrie 2010, Înalta Curte de Casa-ție și Justiție a confirmat decizia, obligându-l pe primul-ministru Emil Boc să-l repună în funcție pe reclamant.
La rândul său, democrat-liberalul Laurențiu Mironescu, eliberat marți din funcția de secretar general al MAI, fusese numit în această funcție cu doar 19 zile în urmă, prin decizia premierului Boc. Mironescu fusese numit temporar în funcția de secretar general al MAI, prin detașare.
Înaintea lui Mironescu, funcția de secretar general al MAI fusese deținutăde chestorul Constantin Cristian Baci, eliberat din funcție pe 29 decembrie 2010.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 26 Ianuarie 2011
Stire din Politică-Administrație : 2 în 1 la PDL Constanța
Pagina a fost generata in 1.5275 secunde