Lista candidaților PDL la europarlamentare va fi definitivată în această toamnă

58
Lista candidaților PDL la europarlamentare va fi definitivată în această toamnă - blaga1164-1375692292.jpg

Articole de la același autor

Lista finală a candidaților democrat-liberali la alegerile europarlamentare va fi definitivată în toamna acestui an, a anunțat luni președintele PDL, Vasile Blaga, înainte de ședința Biroului Permanent Național al partidului.




"Avem, deocamdată, înregistrate cereri la organizații. Ele vor fi analizate pe parcursul toamnei și, ținând cont și de implicarea fiecăruia în activitatea partidului, vom stabili forma finală a listelor", a declarat liderul PDL, citat de Agerpres. 


Despre candidatura Monicăi Macovei pentru un nou mandat de europarlamentar pe listele PDL, Vasile Blaga a spus: "Doamna Macovei și-a depus cererea de intenție la organizația de București, să candideze din partea PDL desigur". 


Întrebat în legătură cu o alianță între democrat-liberali și PNL, Blaga a răspuns că este prematură o astfel de discuție având în vedere că liberalii au un proiect comun cu PSD în cadrul USL. 


"Sunt colaborări în teritoriu între organizațiile noastre și, deja, le-ați evidențiat și altele vor avea loc în continuare, dar în acest moment PNL are un obiectiv comun cu PSD în USL, candidatura la prezidențiale. E prematur să ne pronunțăm", a explicat Vasile Blaga, citat de Agerpres.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0446 secunde