Liviu Dragnea, din nou la DNA, în dosarul referendumului

82
Liviu Dragnea, din nou la DNA, în dosarul referendumului - dragnea-1378192495.jpg
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat, în această dimineață, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), unde procurorii îi prezintă materialul de urmărire penală în dosarul în care a fost pus sub acuzare în legătură cu desfășurarea referendumului din 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

Dragnea a declarat la intrarea în sediul DNA că vine în fiecare zi și citește, "cu răbdare, filă cu filă", materialul prezentat de procurori. El a adăugat că speră să îi convingă pe procurori că este nevinovat.

Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pe 6 septembrie 2012, pentru că ar fi pus la punct un sistem național de influență prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie folosind zece metode, printre care votul multiplu, turismul electoral, falsificarea de semnături.

Potrivit DNA, Liviu Dragnea este urmărit penal pentru săvârșirea a patru infracțiuni: folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; asociere pentru săvârșirea de infracțiuni; instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secției de votare ori de către alte persoane; instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 27 August 2013
Stire din Politică-Administrație : Dan Șova, audiat la DNA
Pagina a fost generata in 0.5054 secunde