Locuitorii din Oltina se pregătesc de petrecere

462
Nici nu au trecut bine sfintele sărbători de Paști, că locuitorii din comuna Oltina se pregătesc din nou de petrecere, deoarece, pe data de 23 aprilie, se sărbătorește Ziua comunei Oltina.
Primarul Gheorghe Chirciu a declarat că administrația publică locală va organiza o manifestare la care sunt așteptați toți locuitorii din Oltina, dar și din comunele apropiate. El a precizat că bugetul comunei este foarte mic, motiv pentru care nu a invitat artiști de renume național.
"Bugetul aprobat de Consiliul Local pentru această manifestare este de 3.000 de lei. Spectacolele se vor organiza de elevii din localitate, care pregătesc o piesă de teatru, iar formația locală din comună va cânta muzică populară. Totodată, se va organiza un meci de fotbal. Sper să fie vremea frumoasă, ca totul să iasă așa cum ne-am propus", a declarat primarul Gheorghe Chirciu.
El a mai precizat că, deoarece pe 23 aprilie este Sfântul Gheorghe, protectorul comunei, Hramul Bisericii va fi organizat tot în această zi.
"Așa cum se obișnuiește de Hramul Bisericii, administrația publică locală va oferi, la Căminul Cultural din Oltina, o masă gratuită participanților la festivități", a mai spus primarul din comuna Oltina.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4073 secunde