Ludovic Orban: "Statul va suporta șomajul tehnic pentru angajați"

556
Ludovic Orban:

Articole de la același autor

Premierul Ludovic Orban a anunțat, ieri seară, în debutul ședinței de guvern, că vor fi adoptate mai multe măsuri pentru sprijinirea economiei și a companiilor afectate de criza Covid-19. Premierul a declarat că în pachetul de măsuri se regăsește plata șomajului tehnic pentru angajații din companiile care și-au încetat activitatea, precum și injectarea de bani în economie.

Ulterior, Guvernul a aprobat în ședință o serie de ordonanțe de urgență care vizează, printre altele, stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARSCoV-2, precum și măsuri fiscal bugetare așteptate să ajute angajatorii și angajații din sectoarele afectate.

În plus, au fost aprobate, prin hotărâre, normele metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină și pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății.

Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, în baza analizei realizată de reprezentanții Ministerului Sănătății s-a stabilit un cost de 300 lei/persoană pentru 14 zile de carantinare constituit pe categorii de cheltuieli. Astfel, 230 ron/zi/persoană reprezintă cheltuielile cu cazarea care includ curățenie, serviciile de spălătorie, produse de igienă personală, așternuturi, prosoape, protecția bagajelor persoanelor și a altor efecte personale ale acestora. Totodată, 70 ron/zi/persoană cost include următoarele cheltuieli: cheltuieli cu hrana - 3 mese/zi/persoană; cheltuieli cu apa - între 2-4 l/zi/persoană; cheltuieli cu îmbrăcăminte corespunzătoare - pijamale 2 buc/persoană și papuci de unică folosință două perechi/persoană, pentru toată perioada de carantinare.

"Suma de 70 de ron/zi/persoană a rezultat în urma consultării pieței în mediu online", se spune în nota de fundamentare.

"Dacă cazarea este asigurată în centre de carantină puse la dispoziție gratuit de alte instituții publice/autorități, cheltuielile pentru curățenie, spălătorie, produse de igienă personală, așternuturi, prosoape, protecția bagajelor și a altor efecte personale ale acestora vor fi de maximum 50 de ron/zi/persoană, reprezentând circa 20% din valoarea cheltuielilor cu cazarea", se mai spune în document.

Tot acolo se mai arată că scenariul pentru care s-a realizat evaluarea a fost stabilit la un număr de 10.000 persoane aflate în carantină, perioada de carantinare a unei persoane fiind de 14 zile.

În altă ordine de idei, Executivul a adoptat, în aceeași reuniune, un proiect de hotărâre privind aplicarea prevederilor Legii 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ.

La închiderea ediției, ședința de Guvern era în desfășurare, astfel că vom reveni în edițiile viitoare cu noi informații. De asemenea, informații în timp real puteți obține și de pe site-ul www.cugetliber.ro 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4507 secunde