Candidatul independent Monica Macovei a anunțat, ieri, că îi trimite în scris lui Traian Băsescu solicitarea organizării unui referendum, în 16 noiembrie, concomitent cu organizarea celui ce-al doilea tur al prezidențialelor, privind restrângerea imunității parlamentarilor, miniștrilor și președintelui. Monica Macovei a subliniat că, având în vedere experiențele anterioare, când Parlamentul a respins cererile DNA în mai multe cazuri pentru ridicarea imunității, face un apel la Parlament și la președinte să analizeze aceste cereri ale DNA și să dea avizul pentru cercetare în cazul anchetei privind dosarul Microsoft, în care sunt anchetați nouă miniștri din patru guverne.
"Dacă nu se dau aceste avize, practic, din nou mai primim niște palme, noi, cetățenii obișnuiți, fiind împărțiți în două categorii: cei care se duc când sunt chemați la organele de anchetă și, dacă nu se duc sunt amendați, și categoria privilegiată a demnitarilor, care nu se duc că nu vor ei și colegii lor", a spus Macovei.
Monica Macovei a declarat că, având în vedere această realitate, îi solicită președintelui Traian Băsescu să facă toate demersurile pentru organizarea unui referendum în data 16 noiembrie 2014 cu următoarea întrebare: "Sunteți de acord ca parlamentarii, miniștrii și președintele României să nu beneficieze de nicio formă de imunitate, cu excepția opiniilor politice? Iar răspunsul trebuie să fie simplu: da sau nu".