Elevi italieni au luat loc în băncile Liceului"Ovidius"

271

Articole de la același autor

Elevii și profesorii Liceului Teoretic "Ovidius" din Constanța au fost, recent, gazda elevilor Liceului Științific "Giuseppe Tarantino" din Gravina, Puglia, Italia, parte a proiectului Comenius bilateral "Le journal demes rêves", în care cele două instituții sunt partenere.

Din delegație au făcut parte 21 de elevi italieni, precum și două cadre didactice italiene - Vito Stimolo și Stefania Vicino -, fiecare elev italian fiind găzduit de un elev al Liceului Teoretic "Ovidius" și de familia acestuia.

Prof. Lavinia Gheorghiu, responsabil de proiect, a avut alături la buna organizare pe prof. Mariana Popovici și prof. Alina Trache, și, evident, directorii Cristina Anghel și Carmen Bucovală.

Elevii italieni au asistat la orele colegilor lor din Liceul Teoretic "Ovidius", având posibilitatea de a face cunoștință cu metodele și mijloacele de predare din România, făcând astfel o comparație între cerințele pe care trebuie să le satisfacă elevii din România și elevii din Italia.

De asemenea, oaspeții italieni au avut parte de o serie de vizite în centrul vechi al Constanței, la Muzeul Marinei Române, la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, în portul Constanța, unde s-au întâlnit cu reprezentanții navei-școală Bricul "Mircea", la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian și la Grota din apropiere și, în cele din urmă, în Delta Dunării. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4404 secunde