MAE: Noul consulat al României de la Catania va fi deschis în următoarele săptămâni

799
MAE: Noul consulat al României de la Catania va fi deschis în următoarele săptămâni - catania-1317991788.jpg
Noul consulat al României de la Catania, în insula Sicilia din Italia, va fi deschis în următoarele săptămâni, în prezent fiind în curs de amenajare, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Doris Mircea.

"Consulatul de la Catania se afla în etapa de finalizare. În acest sens, MAE a identificat și, respectiv, a închiriat deja un sediu adecvat desfășurării activității consulare. De asemenea, a fost numit și trimis la post în misiune permanentă personalul de specialitate. Va fi o schemă de cinci posturi", a precizat oficialul MAE.

Potrivit sursei citate, noul consulat ar urma să îi deservească pe cei aproximativ 80.000 de cetățeni români care s-ar afla în prezent în regiunea Sicilia, conform unor date neoficiale.

Înființarea acestui consulat a fost decisă de MAE pentru a descongestiona activitatea Secției Consulare a Ambasadei României de la Roma și pentru a prelua o parte din solicitările românilor din sudul Italiei, nevoiți până acum să parcurgă distanțe considerabile până la Roma pentru a-și rezolva problemele consulare. Decretul de înființare a acestui nou consulat a fost semnat de președintele Traian Băsescu pe 21 iunie.

În acest moment, consulatele care lucrează cu publicul în Italia se află în: Bologna (pentru regiunile Emilia Romagna, Toscana și Marche), Milano (pentru Lombardia și Trentino Alto Adige), Roma (pentru Abruzzo, Basilicata, Calabria, Campania, Lazio, Molise, Puglia, Sardegna, Sicilia și Umbria), Torino (Piemonte, Liguria) și Trieste (Veneto, Friuli-Venezia Giulia).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2153 secunde