Mandatarii financiari și candidații la parlamentare, convocați la Prefectura Constanța

319
Reprezentanții Filialei Sud-Est a Autorității Electorale Permanente vor organiza, astăzi, de la ora 12.00, în Sala "Remus Opreanu" din incinta Instituției Prefectului - județ Constanța, sesiunea de instruire cu tema "Atribuțiile mandatarilor financiari ai competitorilor electorali în alegerile parlamentare din anul 2012". 


Acțiunea are loc în contextul pregătirii alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat ce vor avea loc în data de 9 decembrie 2012.

La această acțiune, sunt invitați să participe mandatarii financiari desemnați, reprezentanți ai competitorilor electorali (partide politice, alianțe politice, alianțe electorale, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale), precum și candidații pentru Camera Deputaților și Senat din Circumscripția Electorală nr. 14 județul Constanța.

Sesiunea de instruire are drept scop informarea mandatarilor financiari și a competitorilor electorali cu privire la atribuțiile pe care aceștia le au conform prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată cu completările ulterioare și ale Hotărârii de Guvern nr. 749/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, cu modificările și completările ulterioare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2325 secunde